Ploua si e intuneric. Nu inteleg. Nu inteleg de ce. De ce atatea sentimente si emotii reprimate? De ce tot atatea lumini stinse pe cealalta parte a strazii? Clipesc...si imi ascund drumul spre casa. Ma afund printre ganduri si uit de mine, uit de ieri, uit de maine, uit tot. Singuratate si frustrare. Ma alina doar vantul plapand care suiera cuminte printre atatea amintiri lasate in urma mea. Lacrimi reci se scurg printre gene si imi umezesc obrajii. Nu inteleg de ce. De ce nu gasesc drumul spre casa? Il caut, dar fuge de mine. Il chem, dar nu-mi raspunde. Ma lasa singura printre picurii de ploaie, gandidu-ma la ce putea fi, la ce a fost si la ce va fi. Si fug. Fug pentru ca mi-e frica de viitor. Si fug pentru ca mi-e frica sa nu raman pierduta si uitata. Mi-e frica. Si caut ajutor, dar fug de fapt de mine insumi. Si oricat m-as cauta, mi-e greu sa ma regasesc. Nu inteleg de unde,cand si cum. Drumul s-a sfarsit. Am ajuns acasa. Tot nu inteleg de ce. Sunt singura. Pierduta in intuneric.
Aprind lumina. Tot singura sunt. Tot pierduta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu